... e lumea mea, separată de a celorlalţi visători cu aspiraţii celeste prin graniţe fine. Câteodată, o mai cobor pe pământ: sunt gesturi mici, aproape imperceptibile pentru ceilalţi, creatoare de breşe prin care pătrunde aerul acela tare, de la limita dintre albastru şi gri, de care e nevoie, pentru ca plămânii lumii să se cureţe.
În naivitatea mea, cred că micile mele intervenţii răstoarnă ordini cosmice prestabilite, verificate îndelung prin metoda încercării şi a erorii. Ca în interiorul unui balon uriaş, care se desumflă dintr-o infimă înţepătură. Printr-o minune oarecare, sau prin inerţia lucrurilor, totul revine la normal, înainte ca lumea să fi observat ceva.
Totuşi, e posibil ca dincolo de nori să se fi infiltrat puţin vid, în locul aerului scurs... dincolo de nori, dar în jos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu