Din Panciatantra
"Şi fără pază stă cel ce-i păzit de soartă; şi cel bine păzit piere, dacă-l loveşte soarta; trăieşte şi cel neocrotit şi părăsit într-o pădure şi piere în casă chiar cel bine ferit."
Din întunericuri
Când ne privim onest pe noi înșine, ajungem să ne vedem chiar și trăsăturile negative, care scapă de ochii vigilenți ai privitorilor noștri. Ceea ce am învățat, e că trebuie să le corectăm. Dar, în ciuda eforturilor noastre bine intenționate, ele ajung să crească și să ne domine, și noi să ne identificăm cu ele.
Pentru că am ales să le negăm, sau să le împingem într-un adânc, care să le facă inaccesibile chiar pentru străvederea noastră. Sau poate, pe calea sublimării, ne-am străduit prea mult să ne conducem mintea în aceeași direcție, dar într-un sens diferit, fără să ne dăm seama de existența unei forțe, care ne trage înapoi, indiferent de cât de departe am fi ajuns.
Suntem robiți de dorința de a tăia din noi înșine, pentru a încăpea pe paturile procustiene ale celor pe care i-am vrea admiratori. Încet, devenim idoli imobili, fără brațe, fără picioare, prizonieri ai propriei minți-labirint părăsit, cu zone năpădite de iedere care acoperă abisuri, în care ne temem că vom cădea.
Adesea, ne este mai de folos căderea-aceea care nu paralizează sinapsele, ci incită la explorarea abisului, care poate fi astfel readus în conștient, prelucrat și ordonat, pe fragmente.
Defectele noastre au și un revers pozitiv, neanalizat, dar intuit. Din această cauză, putem ajunge să ne îmbrățișăm partea întunecată, până la identificare cu ea. E nevoie, însă, să conștientizăm că suntem mai mult de atât, să nu ne reducem voit la un stadiu parazitar, ci să ne dezvoltăm, atât cât ne stă în putere și în voință.
Pentru că am ales să le negăm, sau să le împingem într-un adânc, care să le facă inaccesibile chiar pentru străvederea noastră. Sau poate, pe calea sublimării, ne-am străduit prea mult să ne conducem mintea în aceeași direcție, dar într-un sens diferit, fără să ne dăm seama de existența unei forțe, care ne trage înapoi, indiferent de cât de departe am fi ajuns.
Suntem robiți de dorința de a tăia din noi înșine, pentru a încăpea pe paturile procustiene ale celor pe care i-am vrea admiratori. Încet, devenim idoli imobili, fără brațe, fără picioare, prizonieri ai propriei minți-labirint părăsit, cu zone năpădite de iedere care acoperă abisuri, în care ne temem că vom cădea.
Adesea, ne este mai de folos căderea-aceea care nu paralizează sinapsele, ci incită la explorarea abisului, care poate fi astfel readus în conștient, prelucrat și ordonat, pe fragmente.
Defectele noastre au și un revers pozitiv, neanalizat, dar intuit. Din această cauză, putem ajunge să ne îmbrățișăm partea întunecată, până la identificare cu ea. E nevoie, însă, să conștientizăm că suntem mai mult de atât, să nu ne reducem voit la un stadiu parazitar, ci să ne dezvoltăm, atât cât ne stă în putere și în voință.
Primit cu drag și cu bucurie, de la o bună prietenă
" Le-aș spune ca perfecționismul îi îngrădește pe copii, le creează gratii în suflet, le distruge inocența lumii în care toți sunt copii și atât, îi deprinde cu discriminarea adică, zic eu, cu uniformizarea sufletului; copiii învață astfel să nu se mai vadă precum "chipul lui Hristos" ci chip cioplit dupa bunul plac al părinților, iar pe cei din jur, ceilalți copii, le fel . A fi un părinte inteligent emoțional înseamnă tocmai a educa fără încrâncenarea standardelor impuse, preluate etc. pt. ca la baza lor stă ...TEAMA. A fi un părinte inteligent emoțional înseamnă a fi CURAJOS. " C.
Eliberarea
...înseamnă a expune imperfecţiunea din tine, pentru ca şi partea ta de desăvârşire să iasă la lumină.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)